Yo sé,tu sabes,el no lo sabe.

Era acolo din nou.Luase altă formă decât cea obişnuită şi din nou aceeaşi în ochii mei.
M-a întrebat dacă asta îmi doresc cu adevărat şi i-am răspuns că niciodată n-am fost mai sigură că vreau să o iau de la capăt.
-Pune-ţi tot ce ai în cutia asta de carton din faţa ta.Nu poţi să mergi mai departe dacă nu le laşi aici!mi-a spus pe un ton autoritar.
M-am speriat şi-am început să spun,gesticulând nervos:
-Cum adică?Chiar tot ce-am agonisit să pun aici,să rămână într-un loc lipsit de căldură şi lumină ca acesta?Şi e umezeală pe jos...va pătrunde prin fundul cutiei şi le va strica pe toate.
-Oricum nu te mai interesează de nimic din ce-i aici din moment ce te-ai hotărât să mi le dai,mi-a spus ea.
-Da,aici ai dreptate,am spus eu calmându-mă.
-Bun.Eşti puternică,îmi place de tine.Dintre toţi clienţii mei,eşti una foarte uşor de convins,dar şi foarte puternică.Pune tot ce ai!
-Tot?
-Tot."Visuri,speranţe,idealuri,iluzii,dorinţe,pofte,amintiri".Din fişa pe care am consultat-o înainte să soseşti am aflat că ai şi foarte multe"universuri paralele" create de tine şi multe "iertări şi indulgenţe".Pe acestea trebuie să le depozitezi primele,mi-a spus aceasta uitându-se adânc în ochii mei.
Am privit-o un pic sceptică,dar apoi mi-am adus aminte îndârjirea cu care am venit aici şi dorinţa mea de eliberare.
Am ascultat-o şi le-am pus pe toate în cutia de carton.
-Oho!Mai aveau puţin şi dădeau pe-afară!
Am privit stânjenită în jos şi-am surâs amar.
-Bun,spuse ea!Din fişa ta am aflat că ai acumulat din nou şi multe "lacrimi"...foarte multe chiar.Uite,aici un borcan de cristal în care te rog să le depozitezi.Ah şi-aş avea rugămintea să nu mai faci altele...căci dacă vei vrea să revii,să mai depozitezi,nu mai am unde să ţi le ţin.Nu s-au evaporat toate şi toate rafturile cu numele tău sunt pline ochi.
-Am înţeles.
Zicând acestea mi-am turnat toate lacrimile în borcan şi i l-am întins stânjenită din nou.
Ea a pus etichete cu numele meu pe borcan şi pe cutie,le-a dus într-o anexă cu rafturi,care deasemenea era etichetată cu numele meu şi a închis uşa cu un lacăt imens.
-St...Stai!i-am zis înainte să închidă.
-Ce-i?spuse ea plictisită.
-Voi mai putea să intru acolo?
-Ştii bine că da.Întotdeauna vei avea acces acolo.Doar că noi nu recomandăm asta clienţilor noştri,pentru siguranţa şi protecţia lor...dar niciodată nu i-am împiedicat să intre din nou şi să răscolească cutia de carton.Sunt mirată, însă...de borcanul de cristal nu se atinge multă lume.Însă le ia atât lacrimilor să se evaporeze...Şeful meu spune că depinde şi de rănile sufletului.Dacă se vindecă mai repede acelea,atunci şi procesul de evaporare e mai sporit.În fine,eu sper să nu se întâmple asta...nu-mi place când revii şi dai iama în cutie,scoţând toate "amintirile" de acolo...se face multă mizerie.Am o muncă atât de grea şi sunt plătită foarte prost.
N-am vrut s-o mai ascult,mi se făcuse din nou ruşine,aşa că i-am sugerat c-aş vrea să plec.
-Bine.Semnează forumularul.Şi datează-l cu joi,1 iulie 2010.
Am făcut toate acestea.Ea mi-a zâmbit.Şi deşi îmi părea mereu drăguţă de cate ori veneam acolo,de data asta aş fi vrut să n-o mai văd niciodată în faţa ochilor.
I-am dat tot ce aveam Uitării,iar ea mi le-a etichetat şi depozitat,închizandu-le pentru totdeauna.

***

Tocmai am dat BAC-ul.Ce să zic.Much ado about nothing,dacă ar fi să rezum.
Adică...de ce aş învăţa tot anul dacă la sfârşit,în momentul adevărului,se poate face o lucrare de 9 chiar dacă n-ai învăţat tu,a învăţat colegul.În fine:-j
Abia aştept duminică.Aflu rezultatele şi beau de fericire/necaz.
"LIBERTATE,FRATE!POATE FACULTATE ŞI VIAŢĂ DE NOAPTE!" :D