Și toate au un sens.... când tu le dai un sens.

-Mă duc să dorm...

-Să te gândești la mine...

-Ha... de parcă pot să mă gândesc la altceva.

You've touched these tired eyes of mine...

Aveam două direcții, în care, cu grijă, să ne conducem amăndoi cărucioarele pline cu stelele sub care am dormit și cu sufletele noastre verzi, îmbătate de muzica de la radio.

Aveam două direcții. Putea să fie bine. Putea să fie rău.

A fost și este așa cum trebuia să fie.

Îți iubesc zâmbetul răsărit de după pernă pe care-l văd cu coada ochiului stâng și iubesc să-ți fac și ochii să râdă.

Iubesc să te aud vorbind în șoaptă, pe întuneric. Acum, de fiecare dată când sting lumina, te aud.

Îți iubesc urmele de buze de pe fruntea mea și felul ăla unic în care se întâlnesc alunițele din palmele noastre.

Pentru că acum nu mă mai pot vedea fără tine.

Hmm...

Dar poate...

Simplu.

Îți mulțumesc că-mi faci viața mai ușoară, mai frumoasă, mai plină... Îți mulțumesc că mă faci să nu mă simt singură chiar și atunci când nu ești lângă mine.