Cum de ești atât de viu,de parcă ai fi plecat ieri,de parcă ieri mi-ai zis a nu știu câta oară acel "la revedere"rece care a durut de fiecare dată la fel?Ultima oară m-am zbătut atât să înțeleg de ce nu mai simțeam nimic și abia acum înțeleg că era obișnuința de vină...De câte ori n-am vrut să pun punct ci virgulă?De câte ori?De câte ori mi-a fost greu?De câte ori?De câte ori mi-ai trecut prin minte deși nu meritai nici măcar o fărâmă de loc în mintea mea?
Sunt agitată și furioasă și supărată și cuprinsă de monotonie și falsă și ridicolă și patetică și paranoică și plictisită și stresată și nervoasă...încât....Îmi vine să-mi smulg părul din cap,să-mi fumez plămânii și să stau în pat toată ziua până când binevoiește cineva să mă ia în brațe și să mă țina o veșnicie așa.Așa,cu buzele lipite de fruntea mea,așa,cu nările-mi invadate cu aromă de lemn de cașmir și mosc,esențe de ghimbir și patchouli,așa numărând orele și zilele rămase,cu degetul pe cadranul ceasului său...rămase...rămase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu