22 noiembrie, 2010

I forgive you,forget you,the end.

Îți dădusem întâlnire...
Nici nu mai știu când.Mă rușinez și îmi mototolesc colțul bluzei verzi.
Ba da,știu,de 456 de zile tot știu,dar refuz să-mi mai amintesc date și ore.
N-ai apărut atunci.Hârtia pe care ți-ai notat locul și ora întâlnirii ți-a zburat printre degete.Sunt convinsă că nici nu ai ținut-o prea strâns,ai cam vrut să-ți scape.Recunoaște!
Și,oricum,dacă tot recunoști asta,ai putea să recunoști și că știai pe de rost tot...Indiferent de ce se întâmpla,puteai să vii.
Și acum tot ce faci,ce facem e să ne întoarcem,să ne facem apariția fantomatic la locul ăla pe care-l stabilisem,la aceeași oră...
De câte ori mă gândesc la tine și te gândești și tu la mine,e ca și cum ne-am privi în ochi atunci.Mă-nțelegi?
Când îți rostesc numele și-mi rostești numele e ca și cum ne-am ține de mână.Când tresar și tresari că ni s-a părut c-am văzut pe cineva care seamană cu noi,și atunci când inima zvâcnește de furie și neliniște pentru că realizăm că nu eram nici eu,nu erai nici tu,e ca și cum ne-am ciondăni și apoi ne-am împăca...
Vreau să alerg ca o nălucă printre rafturile unei biblioteci și să te găsesc într-o carte.
Vreau să stau cuminte la semafor,iar când se face verde să apari și tu grăbit.Să alergi pe trecerea de pietoni și ...Nu,nu vreau să te văd,vreau doar să simt dâra de parfum pe care o lași în aer.
Vreau să cumpar o ciocolată cu rom de la magazin și tu nerabdător cum ești,să mă grăbești cu un aer nonșalant.Eu să mă supăr și să mă întorc furioasă,cu o înjurătură pregătită pe buze.Să te văd,să mă vezi și să te iert pe loc.
Vreau să-mi oferi un pliant cu o reclamă aiurea la o clinica dentară,eu să ți-l ignor,lăsând capul în jos și ocolindu-te,dar tu să strigi după mine,să mă tragi de mâneca.Eu să te privesc în ochi,să-ți smulg pliantul,să-l arunc la următorul coș de gunoi și să mă-ntorc să te sărut.


Vreau să fii băiatul de la ghișeul unde îmi plătesc factura,cel cu căști în urechi care citește o carte în metrou,cel care îmi face semne din mașină să trec strada mai repede căci s-a făcut roșu,vreau să fii băiatul de la xerox,vreau să fii tu sau tu...

Vreau să am două jumătăți de portocală și să știu sigur că una e a mea.Pentru că a ta întotdeauna a fost la tine. 

Am un kilogram de vise,o sticlă de bere pe jumătate goală,stau în fund pe nisip,mă acoperă un maldăr de chiștoace de țigări,nu mai am loc unde să scrumez și scrumez în palmă,am blugii rupți în genunchi și inima plină de escare,cu fiecare val ce se sparge zgomotos de mal simt și mai tare un gust sărat pe limbă,gâtul pur și simplu mă arde,am promis că mă las de fumat,dar asa am promis și că te uit...
Îmi deznod eșarfa de la gât și îmi leg încheieturile mâinilor cu ea.Am promis...Am promis că nu mai scriu despre tine...Dar vreau să înțeleg ce dracului e?Coincidență?Secret?Destin?Alchimie?Chimie?Dragoste?Atracție?NIMIC.

Un comentariu:

Bogdan Popa spunea...

Stii.. noi baieteii intelegem in multe cazuri prea tarziu. Prea tarziu pentru noi, prea tarziu pentru ea.

Si.. stii? trebuie sa intelegi si tu ca trecutul neanteles nu merita.