(S-au perindat prin minte:)
Era cheia la mine.Puteam să închid totul cu cheia aia nenorocită şi s-o înghit.Dar nuuu...m-am întors în locul în care au început toate..
M-am lăsat pe spate,am căzut în gol şi mi-am amintit tot.Învaţă-mă cum să nu mai vreau,cum să nu mai simt,cum să nu mai ştiu,cum să uit,cum să nu mai fac rime din benzi audio stricate,cum să nu mai cos ce s-a descusut...
Nu vreau să mai scriu despre ce-mi doresc pentru că se împlineşte.Sunt paranoică.Mereu am fost.Mereu am trăit în alte lumi decât cele obişnuite.Dar cine zice că voi trăiţi unde trebuie?Dar...
Nu mai vreau să scriu despre ce-mi doresc să se întâmple,pentru că se întâmplă.
AHHHHH!ÎHHHHHHHHH!!! Ştii că,mereu ziceam că vreau să am mereu un semn,un fel de semn de carte,pentru că niciodata nu ştiu unde sunt,unde am rămas cu lectura,cu trăitul unor fapte.
De ce ai avut un semn la îndemână mereu?
Înseamnă că mă schimb de la an la an,dar în ochii tăi rămân aceeaşi?
De ce am senzaţia că acum sunt unde trebuie?
De ce persist?De ce persistăm şi plutim continuu unul în celălalt?
De ce stăruim?
De ce din nou?
În ce moment scap de o obsesie?În momentul ăla despre care ştiu eu şi simt eu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu