Încă nu ninge,dar e iarnă.Știu asta,simt asta.Mă ghemuiesc în jurul sufletului meu și aflu cum era
să fiu copil acum câțiva ani.Și nu mă recunosc.E așa diferit.Totul e diferit.
E iarnă,nu ninge și nimic din ce știam că e adevărat nu mai există.
S-aștept un prim fulg de nea să-mi dau seama că nu mai pot să simt?
Și vreau...vreau să fac atâtea.Să citesc atât de multe cărți,să văd atât de multe filme,să mă plimb prin
foarte multe locuri,să îmi revăd prietenii de multe ori...Și simt că n-am timp,că mă opresc subit la o stație care,aparent,nu e a mea...
Aveam în minte ideea unui roman și nu vreau s-o pierd doar pentru că nu am timp.
Am ideea unor alunecări de grafit pe o coală albă.Vibrează,ceva vibrează,dar nu am timp.
Vreau ceva material,pentru că nu-mi mai pot permite nimic spiritual.Stoc epuizat!
Să ningă odată o dată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu