Dear agony,

Am nevoie de oameni ca să nu uit că sunt și eu om la rândul meu.Am nevoie de oameni,să pot să trăiesc.Am nevoie de tine să pot să zâmbesc,să pot să mă trezesc din pat și să nu trag draperia,acoperind fereastra...ci să las să intre lumina...

M-am trezit în capul oaselor,cu chiu cu vai,încă mă mai durea,mi-am încolăcit mâinile în jurul stomacului,mă cuprindeam toată...mă durea...

Mi-am băgat apoi mâinile prin păr,am scos câteva fire.M-am uitat la ele,păreau despicate,decolorate...M-am încrunatat,mi-am strâns părul și l-am așezat pe umărul drept, lăsând mai multe fire de păr să cadă pe podea...

Am privit în jos cum,în plutirea lor lentă,se apropiau și mai tare de parchetul maro.Mi-am privit degetele de la picioare și m-am întebat cât să fi fost de când mi-am făcut pedichiura ultima oară.

Mi-am îndreptat spatele.Și mă dureau toate încheieturile...

Mi-am încheiat nasturii cămășii...câțiva lipseau și m-am enervat teribil când,căutându-i apoi prin pat,nu i-am mai găsit.Voiam să-i cos.

Mi-am incheiat cămașa și m-am cuprins iar în brațe,acolo,pe marginea patului.Nu voiam să mă întorc,să mă uit la cealaltă jumătate de pat,știam că e goală.

Am apucat cu mâna tremurândă gulerul apretat al cămășii.Încă mai mirosea.Puțin,dar încă mai era acolo.Mi-am mutat nasul 5 centimentri de bumbac mai încolo,dar mirosul se schimbase într-un miros greu,mirosea a închis,a stătut,nu era un miros proaspăt,era un miros care mă făcea să plâng de furie că n-am pus-o la spălat,dar în același timp care mă făcea să mă gândesc că s-ar fi pierdut orice urmă de parfum de-al tău.Același miros mă făcea să mă gândesc că în puțin timp și pata aia mică,cât un bob de mazăre,se va duce și ea curând...

M-am întins pe pat...Mă durea...rău.

M-am întors pe partea cealaltă și am strâns plapuma în jurul meu.Mi-am încolăcit mâinile și picioarele în jurul ei și-am ațipit.M-a trezit un sunet trist,credeam că-i soneria de la ușă.Și din nou am simțit dureri...mă durea capul,mă durea fiecare oscior ce mă alcătuia,mă durea splina,mă durea ficatul...mă dureau dimineațile și serile cu tine,petrecerile de zi de naștere,împodobitul bradului de Crăciun,ciocnitul paharelor de Revelion,cafeaua de dimineață,privirea ta încruntată în ecranul laptop-ului,urma de zaț pe buza inferioară...mă dureau mâinile,buricele degetelor cu care te atingeam,vârful palmei arde de când n-a mai fost zgâriată fin de barba ta nerasă,ochii mă ustură crunt de când nu s-au mai oglindit în ai tăi.

Mă dor tălpile,picioarele,cele care mergeau la unison cu ale tale,mereu în tandem...mă doare gura și buzele îmi freamătă...

M-am trezit în capul oaselor,cu chiu cu vai,încă mă mai durea,mi-am încolăcit mâinile în jurul stomacului,mă cuprindeam toată...mă durea...

Mă durea dorul de tine.Niciodată n-am știut.