Echar de menos...

M-a cuprins iar starea de care nu cred că voi scapa prea curând.E nostalgie.E peste tot,pluteşte în aer şi-mi inundă nările de cum trag aer în piept,dimineaţa la prima oră.
Am obosit,fizic...psihic...Am obosit.Şi mă apasă multe,din ce în ce mai multe.
Mi-e dor...
Asta e concluzia la care am ajuns.Mi-e dor de oameni,mi-e dor de locuri,de întâmplări,mi-e dor de amintiri lăsate de instantanee...şi mi-e dor,atât de dor.
N-am să încerc să fac o listă,departe de mine acest gând.Doar că îmi vin năvală în minte...şi încerc să mă redresez,să fac ordine,căci multe sunt lucrurile care mă macină şi aş vrea ca ceva să "se rezolve",să încerc să folosesc puţin sfumato,ca să pot să îmi revin,să pot să capăt energia atât de bine cunoscută mie...
Cu ce să încep?Cu ce se începe în astfel de momente...?
M-e dor,în primul rând,de mine...de mine-copil,de mine râzând,de mine neştiutoarea,de mine naiva,de mine-mică,dornică de viaţă,de mine-mică,cea pe care toţi o protejau,de mine-copilul fără griji şi probleme.Dar nu mi-e dor să fiu iar copil.
Mi-e dor de părinţii mei.Mi-e dor să-i am aici,cu mine,lângă mine.Mi-e dor de mama,de cum mă alinta,cum îmi făcea de mâncare şi mă aştepta să vin de la şcoală,de cum se uita în ochii mei şi ştia pe loc dacă sunt fericită sau tristă.
Şi mi-e dor şi de tata,deşi încă n-a plecat.Mi-e dor de pe acum de el.Mi-e dor de el când era mai tânăr.Mi-e dor de el când îşi rădea mustaţa şi părea şi mai tânăr.De când mă lua cu el la cârciumă şi-mi cumpăra un suc,mi-e dor...Dar nu mi-e dor să-i ştiu pe amândoi iar îngrijoraţi că nu au bani,prefer să-mi fie dor de ei căci sunt departe.
Mi-e dor de bunica mea.Mi-e dor de nopţile în care râdeam,în care aveam parte de povestea cu broscuţa şi prinţesa,când îmi cânta romanţele ei preferate,când făcea cozonac de Crăciun,mi-e dor să mai fie mândră de mine...atât de mândră.
Mi-e dor de ea când eu eram mică şi ea mai tânară.Exact de perioada aia vreau să-mi aduc aminte.Căci m-am schimbat când am început să cresc şi ea când a îmbătrânit mai mult.Dar mi-e tare dor de ea.Aş vrea să ridic mâinile la cer şi s-o cuprind în braţe,să-i spun că-mi pare rău,să-i spun că am iubit-o şi încă o mai iubesc,chiar dacă ea nu mai e aici,îi iubesc amintirea.Dar nu se poate,aşa că îmi cobor mâinile pe lângă trup şi plâng.Dar nu mi-e dor de ziua în care mi-a murit în braţe.
Mi-e dor de bunicul meu.Tot aşa,când era mai tânăr.Când veneam la el la serviciu şi ieşeam la cofetărie.Îmi cumpăra "Mascotă"la insistenţele mele şi deşi ştia că n-am să o mănânc pe toată îmi cumpăra...şi-mi mai lua şi îngheţată la cupă.Pe aia o mâncam toată.Dar nu mai vreau să-l văd trist,bolnav,necăjit şi singur...
Mi-e dor de toţi prietenii mei din copilărie.Puţini,dar buni.Mi-e dor de Cati,Flavia şi Samira.Mi-e dor de ele şi de toţi anii pe care i-am petrecut jucându-ne cu păpuşile şi julindu-ne genunchii...
Mi-e dor de Alina,colega mea de bancă de aproape 3 ani.Mi-e dor de cum râdea,de cum mă făcea şi pe mine să rad,de cum ştia să mă asculte...Dar nu mi-e dor s-o văd tristă...De fapt,mi-e dor s-o mai văd.
Mi-e dor de vacanţa în Spania.
Mi-e dor de majorate.
Mi-e dor de ieşirile în oraş cu gaşca.
Mi-e dor de Cosmin de acum 2-3 ani.
Mi-e dor...atât de dor.
Şi nu în ultimul rând...paradoxal,mi-e dor de o pereche de ochi verzi-albaştri pe care nu i-am văzut decât în poze,mi-e dor să-i privesc şi să-i admir deşi n-am făcut-o niciodată,mi-e dor să-i sărut deşi n-am făcut-o niciodată...mi-am imaginat,doar.

Şi-acum...lasă-le să se rostogolească din ochi...să curgă pe obraji,să le simţi sărate pe vârful limbii...plangi,Simina!