Lecţia despre cub
de Nichita Stănescu
de Nichita Stănescu
Se ia o bucată de piatră
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Şi...
Toată viaţa mea am fost un cub.Toţi s-au jucat cu mine.Dar am ştiut să privesc cu ochi mici lucrurile mari.Şi am crezut că nimeni nu-mi va observa toate cele opt colţuri ciobite şi toate cele şase feţe murdare şi urâte.
Iar acum îmi este dat să mă joc şi eu cu nişte cuburi.Nu cred că sunt destul de îndemânatică.
Căci am doua.Unul e albastru-verzui,iar celălalt...ah,celălalt e la fel.Şi am tendinţa să le încurc.
Deşi nu-s nici pe de parte identice.Le-aş fi spus aşa cum meritau,dar vor deveni "cubul A" şi "cubul A"şi din nou le încurc.Am să le zic "cubul 1" şi cubul 2",în ordinea în care mi-au intrat în cutia cu gânduri.Unul e frumos şlefuit,însă nu-i cunosc toate feţele...e cubul 2.
Nici celuilalt nu i le cunosc.Mai am una de descoperit.Şi ceva mă reţine.Poate teama că cealaltă faţă a celuilalt cub albastru-verzui nu va fi aşa cum mi-am imaginat.
Câteodată cubul 1,îmi scapă printre degete.Câteodată îl ţin strâns,iar dacă ceva mă distrage,cubul îmi cade din mâini, pe podea.
Câteodata cubul 2 poate să stea într-un colţ de cameră şi să nu-mi trezească nicio dorinţă.Dar câteodată îmi face cu ochiul şi nu pot decât să mă duc hipnotizată către el şi să-ncep să mă joc.
Cubul 1 are cam tot ce-i trebuie unui cub.Singura problemă e că nu stau în locul în care trebuie,în unghiul perfect pentru a-l privi aşa cum ar trebui.Dar poate nu stă el unde îi e locul.El e doar un cub,eu trebuie să-l mut.Nu se poate muta singur.
Ambele cuburi au câte un colţ fărâmat...sărutat de gura mea.Mi-e teamă,însă,în privinţa cubului 1,că şi de gura alteia.
Şi...
Stau în şezut,în mijlocul unei încăperi reci,cu mii şi mii de cuburi în jurul meu.Privind cu atenţie doar două.Două albastre-verzi.
Cineva îmi spune să aleg doar unul,nu le pot lua pe amandouă cu mine.
Cineva îmi spune să aleg un cub.
Nu mă pot decide...
Şi...
Vreau să plec cu mâinile goale.
Sau nu.
*Aştept un alt cub,acum,un cub imperfect.Dar să fie un cub căruia să-i placă să stea în braţele mele calde,la fel de imperfecte.
Toată viaţa mea am fost un cub.Toţi s-au jucat cu mine.Dar am ştiut să privesc cu ochi mici lucrurile mari.Şi am crezut că nimeni nu-mi va observa toate cele opt colţuri ciobite şi toate cele şase feţe murdare şi urâte.
Iar acum îmi este dat să mă joc şi eu cu nişte cuburi.Nu cred că sunt destul de îndemânatică.
Căci am doua.Unul e albastru-verzui,iar celălalt...ah,celălalt e la fel.Şi am tendinţa să le încurc.
Deşi nu-s nici pe de parte identice.Le-aş fi spus aşa cum meritau,dar vor deveni "cubul A" şi "cubul A"şi din nou le încurc.Am să le zic "cubul 1" şi cubul 2",în ordinea în care mi-au intrat în cutia cu gânduri.Unul e frumos şlefuit,însă nu-i cunosc toate feţele...e cubul 2.
Nici celuilalt nu i le cunosc.Mai am una de descoperit.Şi ceva mă reţine.Poate teama că cealaltă faţă a celuilalt cub albastru-verzui nu va fi aşa cum mi-am imaginat.
Câteodată cubul 1,îmi scapă printre degete.Câteodată îl ţin strâns,iar dacă ceva mă distrage,cubul îmi cade din mâini, pe podea.
Câteodata cubul 2 poate să stea într-un colţ de cameră şi să nu-mi trezească nicio dorinţă.Dar câteodată îmi face cu ochiul şi nu pot decât să mă duc hipnotizată către el şi să-ncep să mă joc.
Cubul 1 are cam tot ce-i trebuie unui cub.Singura problemă e că nu stau în locul în care trebuie,în unghiul perfect pentru a-l privi aşa cum ar trebui.Dar poate nu stă el unde îi e locul.El e doar un cub,eu trebuie să-l mut.Nu se poate muta singur.
Ambele cuburi au câte un colţ fărâmat...sărutat de gura mea.Mi-e teamă,însă,în privinţa cubului 1,că şi de gura alteia.
Şi...
Stau în şezut,în mijlocul unei încăperi reci,cu mii şi mii de cuburi în jurul meu.Privind cu atenţie doar două.Două albastre-verzi.
Cineva îmi spune să aleg doar unul,nu le pot lua pe amandouă cu mine.
Cineva îmi spune să aleg un cub.
Nu mă pot decide...
Şi...
Vreau să plec cu mâinile goale.
Sau nu.
*Aştept un alt cub,acum,un cub imperfect.Dar să fie un cub căruia să-i placă să stea în braţele mele calde,la fel de imperfecte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu