Uite ce face din mine... Și te miri de ce vântul îmi zburlește părul și-mi înfrigurează coloana vertebrală...
Aprinde o țigară, pune-mi-o curtenitor între buze. Aprinde-o cu bricheta asta, îți spun că știe să mai aprindă și alte chestii.
Două căni de ceai. Soarbe-mă și-ți spun ce vrei să auzi. Nu mă știu decât agățată de tine ca un balon roșu, prins de mânuța lipicioasă de acadeaua dulce, a unui copil. Și nu știu ce mi se întâmplă. Da, știu, e ceai de scorțișoară și miere, dar tot nu știu ce se întâmplă.
Mă joc șotron cu tine și gândurile mele și n-am pietricică.
E pustiu, e gol, e întuneric, dar ai lanterna aia de plastic pe care ți-am lasat-o marți, înaine să pleci. Nu știu ce dracu luminezi cu ea, dar... e o luminiță.
Și mă văd alergând după ea, chiar daca face pe nesimțita și dispare când și când.
S-ar putea ca mâine să nu mai știu (iar) despre ce vorbesc. Dar tot lupt și lupt... ceva îmi șoptește că e altfel de data asta.
Abia aștept momentul când va urla același lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu