***
S-au sfârtecat o mulțime de idei, am spulberat o sută de visuri și vise, am pierdut o mie de cuvinte, am alungat zeci de gânduri...
Mi-a rămas doar timpul care trece și un cuvânt monosilabic pe care-l tot repet.
Cel puțin am oameni și amintiri și trăiri ce speră să ajungă la suprafață, să nu se mai tot înece...
Am planuri diabolice, am tendințe bolnăvicioase, am ticuri și avalanșe de monotonii interminabile...
Mă am pe mine și-mi lipsesc totodată...
Sunt captivă într-un spațiu deschis, mi-e frig pe plajă și cald într-un cub de gheață.
Scormonesc în nisp, îmi umplu pumnul de tot felul de lucruri, mai puțin de nisip: chiștoace, bucăți de hârtie arsă, cioburi de sticlă...
Vreau să scriu. Să nu mă mai opresc. Să scriu scriind și scriind să scriu.
Vreau să-mi las trupul să atârne, să mă scutească de cele lumești, vreau un secol să dorm, să uit că mai exist.
Vreau să scap de vicii, vreau o lună plină doar a mea...
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu