24 decembrie, 2010

Frânturi ce-mi aparțin pe jumătate._3


Stau cu fundul pe covorul moale,albastru.Ambele mâini mi le țin pe lângă corp și când și când mai observ câte o scamă pierdută printre firele bleumarin.Le adun una câte una și gânguresc.Stau cu capul rezemat de genunchii tăi,iar tu stai așezat pe patul acoperit de pătura în culorile curcubeului.Îmi gâdili tâmplele și când chicotesc,zâmbești și tu...și-ți zâmbesc și ochii.
Te apleci cu buzele deasupra buzelor mele și rămâi în aer,cu 3 cm deasupra lor.Mor de nerăbdare,vreau să faci ceva...Zâmbești malițios.Știi că vreau să faci ceva,dar mă lași să aștept...
Cu mâna dreaptă,fină,mirosind a trandafir proaspăt pus în glastră,îmi mângâi șuvițele ondulate leneș,le treci pe fiecare printre degete.Atingi fiecare trăsătură de pe fața mea,de parcă ai a vrea s-o ții minte ca s-o poți reda mai apoi pe o coală alba de hârtie,arsă cu bricheta în colțuri.Cu toată palma cobori,îmi alini curbura sânilor și simți că mi-e frig,sau că a început să-mi placă mai tare.Rămâi cu mâna stângă în partea stângă a pieptului meu și-mi spui că astăzi ți se pare că te iubesc mai puțin.Mă trezesc ca arsă,mă ridic repede de pe jos și sar în brațele tale,te mușc de buza de jos,încercând să te cert în felul ăsta.Dar... iar zâmbetul ăla malițios,care,drept să-ți zic mă incită...
Mă uit la ceas și...se pare că de data asta au fost doar 5 minute.Am visat mult mai puțin ca data trecută.
Nu știu...nu te cunosc,nu mă cunoști,dar te visez,te vreau cu mine.Ce e asta,oare?

4 comentarii:

Bogdan Popa spunea...

Dorinta.

EA spunea...

Bingo!

FisherKing spunea...

Frumos. Si sugestiv, oare ce ai fi visat daca ai fi fost celalalt?

EA spunea...

Ah!Mi-ai dat de gandit.Si multumesc frumos pentru apreciere.