 |
| by poop-art |
Astăzi plec de acasă.De azi înainte începe ceva nou.Schimb atmosfera,orașul,oamenii,mediul,școala,casa.Cam TOT,dacă mă întrebi pe mine.
Mi-am strâns lucrurile,strictul necesar care s-a dovedit a fi mai mult decât îmi imaginasem.
Un geamatan mare și verde,încă vreo 2-3 genți și-un corp mic de mobilă,luat la insistențele mamei.
Am înghesuit în ele cam tot ce-i trebuie unui student.Ce-am crezut eu că-i trebuie.
Am să mai trec și pe acasă,normal,dar o dată ce-am plecat,se schimbă ceva în mine.Nu știu,poate mă înșel(sper).
Rămân același om,caracterul rămâne același.Asta e evident.
Plec de acasă și...o las pe Simina de până acum într-un colț.Plânge,are fața umedă.Nu pot decât să îi întind o batistă și o promisiune.Promisiunea c-am să mai vin s-o văd,
c-o să mai stăm de vorbă și că vom depăna amintiri.Dar doar atât.
Închid ușa camerei mele.
Plec de acasă și...realizez ca nu mai am de la cine să-mi iau la revedere.Deschid ușa dormitorului părinților mei și inspir cu greutate.Mă invadează multe sentimente,gânduri și am o mie de reacții.
Îmi iau la revedere de la ai mei și mă gândesc că abia aștept să-i văd deși au trecut doar vreo două luni de la ultimul “la revedere”.
Și-mi iau la revedere și de la bunica mea.Deși ea e mereu cu mine.În inima și mintea mea.E acolo,mă sfătuiește și-mi poartă de grijă.Dacă nu mai e pe pământ,e pentru că de Sus poate avea mai mare grijă de mine.
Și o iau și pe cățelușa mea în brațe,o pup și ea mă mârâie.Ca de obicei!I-o dau bunicii în brațe,le zambesc amandurora și închid ușa dormitorului.
Plec...și-mi las prietenii acasă,dar întotdeauna mă voi întoarce la ei.Sunt unul din cele mai importante lucruri din viața mea.Nu am multă lume în sufletul meu.E loc destul,dar nu am de gand să-l ocup prea curând.
Mă duc în sufragerie și parcă revăd toate party-urile,toată distracția,tot ce eram acum 4 ani de zile,tot ce-am devenit alături de ei:un om mai bun,un prieten adevărat,sursa lor de amzament când erau supărați,am învățat să fiu un umăr pe care să plângă și că la rândul meu găsesc alinarea în ei.
Închid și ușa sufrageriei.
Și rămân cu mine însămi un moment,în hol și îmi spun:
"-Asta e!Începem o viață nouă!Trebuie să fi tare!
-Dar îmi vine să plâng!
-N-ai să plângi pentru că jos te așteaptă cea mai bună prietenă a ta,care n-are chef să vadă o toantă de 19 ani cum plânge și ea vrea pe drum să trăncănească și să râdă cu tine.
-Dar...
-Și la București te așteaptă două fete minunate,colegele tale de apartament,alături de care viața acolo îți va părea mai ușoară!
Ia-ți bagajele și cară-te!"
Închid ușa de la intrare cu cheia.
Am plecat de acasă.
Mi-am strâns lucrurile,strictul necesar care s-a dovedit a fi mai mult decât îmi imaginasem.
Un geamatan mare și verde,încă vreo 2-3 genți și-un corp mic de mobilă,luat la insistențele mamei.
Am înghesuit în ele cam tot ce-i trebuie unui student.Ce-am crezut eu că-i trebuie.
Am să mai trec și pe acasă,normal,dar o dată ce-am plecat,se schimbă ceva în mine.Nu știu,poate mă înșel(sper).
Rămân același om,caracterul rămâne același.Asta e evident.
Plec de acasă și...o las pe Simina de până acum într-un colț.Plânge,are fața umedă.Nu pot decât să îi întind o batistă și o promisiune.Promisiunea c-am să mai vin s-o văd,
c-o să mai stăm de vorbă și că vom depăna amintiri.Dar doar atât.
Închid ușa camerei mele.
Plec de acasă și...realizez ca nu mai am de la cine să-mi iau la revedere.Deschid ușa dormitorului părinților mei și inspir cu greutate.Mă invadează multe sentimente,gânduri și am o mie de reacții.
Îmi iau la revedere de la ai mei și mă gândesc că abia aștept să-i văd deși au trecut doar vreo două luni de la ultimul “la revedere”.
Și-mi iau la revedere și de la bunica mea.Deși ea e mereu cu mine.În inima și mintea mea.E acolo,mă sfătuiește și-mi poartă de grijă.Dacă nu mai e pe pământ,e pentru că de Sus poate avea mai mare grijă de mine.
Și o iau și pe cățelușa mea în brațe,o pup și ea mă mârâie.Ca de obicei!I-o dau bunicii în brațe,le zambesc amandurora și închid ușa dormitorului.
Plec...și-mi las prietenii acasă,dar întotdeauna mă voi întoarce la ei.Sunt unul din cele mai importante lucruri din viața mea.Nu am multă lume în sufletul meu.E loc destul,dar nu am de gand să-l ocup prea curând.
Mă duc în sufragerie și parcă revăd toate party-urile,toată distracția,tot ce eram acum 4 ani de zile,tot ce-am devenit alături de ei:un om mai bun,un prieten adevărat,sursa lor de amzament când erau supărați,am învățat să fiu un umăr pe care să plângă și că la rândul meu găsesc alinarea în ei.
Închid și ușa sufrageriei.
Și rămân cu mine însămi un moment,în hol și îmi spun:
"-Asta e!Începem o viață nouă!Trebuie să fi tare!
-Dar îmi vine să plâng!
-N-ai să plângi pentru că jos te așteaptă cea mai bună prietenă a ta,care n-are chef să vadă o toantă de 19 ani cum plânge și ea vrea pe drum să trăncănească și să râdă cu tine.
-Dar...
-Și la București te așteaptă două fete minunate,colegele tale de apartament,alături de care viața acolo îți va părea mai ușoară!
Ia-ți bagajele și cară-te!"
Închid ușa de la intrare cu cheia.
Am plecat de acasă.
4 comentarii:
Sis, cand scrii o carte de memorii? Aduna toate astea, ca e pacat sa le lasi doar pe-un blog. O sa-mi fie mult dor de tine, dar ne vedem curaaand, asa-i? >:D<:*
PS : Te pup, portofel =)))) (22:10 -> Vineri, 1 Octombrie, Tacamuri de Pui, Dormitorul meu, 2010 :)))]
Eh, nu trebuie sa fii trista, gandeste-te ca mereu e loc de mai bine si ca bucurestiul te asteapta cu multe lucruri frumoase >:D<
Oricum noi ne vedem la un suc da?:>:))
take care:*
aoleu!!! si eu sunt terifiata de aceleasi ganduri! :| dar la mine mai sunt cateva luni :| doar ca eu s-ar putea sa plec de tot si mi-e groaza nici nu stiu ce sa fac. bafta la faculta :D abia astept sa va bagati netul iar te pup
@Rox:Da,Roxy,si mieeeeeee!|Te pup,pup!
@Alle:Da,asta asa e!Dar plecatul de acasa m-a intristat putin.Acum e bine.
Daaa,iesim,siguuuur!:*
@Dodo:Aleluiaaaa,avem net!:))
Merci,sa fie!Multa bafta si tie!!:*
Trimiteți un comentariu