Sunt pasager, călător, cum vreți să-i spuneți. E irelevant de unde am plecat și care îmi este destinația. Citesc o carte, dar inevitabil văd și aud oamenii din jurul meu. În fața mea, pe locurile din stânga stau o pereche de rromi țigani, ea vorbește la telefon, el doarme, dar se trezește pe parcursul convorbirii. În spatele meu e o călugăriță, care VORBEȘTE LA TELEFON.
Încep prin a relata nelămurirea mea. Cum de au călugărițele telefon mobil? Și presupun că avea și extraopțiunea cu minute gratuite pentru că a vorbit foarte mult, altfel trebuia sa aiba credit mult, ceea ce, cred că-i mai costisitor. Cum știe călugărița să activeze extraopțiunea? E în Maximia?
Bun.
Nu am putut să nu aud conversația. Aceasta discuta, probabil cu o alta călugăriță (nu vreau să mă gândesc la altă posibilitate, mi-e destul că vorbea la telefon) despre un anume Grigore (probabil călugăr, preot, stareț etc.) care avea nenumărate boli, osteoporoză și ceva de ordin psihiatric dacă-mi aduc bine aminte. După ce a vorbit cu călugărița, l-a sunat pe Grigore. Ăsta micu' era și el într-un tren, în drum spre Sighetu Marmației. Călugărița i-a repetat de câteva ori să nu stea singur, să aibă grijă, că nu se știe cine-i poate face rău, cine-i "dă cu șprei în ochi".
Păi dacă Dumnezeu e bun și alte asemenea adjective, de ce i-ar face rău lui Grigore, om bun, milostiv, care îl slujește pe Domnul?
Un răspuns bun mi l-a dat maestrul. El mi-a spus că Domnul îl pune la încercare și oricum El nu îi dă lui Grigore mai mult decât poate duce.
Călugărița termină de vorbit și-mi mut atenția către țigancă.
"Sora mea, mânca-ți-aș carnea ta, păi...m-asculți și pă mine? Fă, tu n-ai acuma ce să faci, înțelegi? Dacă el acuma vrea să facă al treilea copil cu nevastă-sa, nu poți...Sora mea, m-asculți? Fă, ascultă la mine, că-s sora ta, eu dacă eram în locul tău nu mă băgam în d-astea, fă! Sora mea, da' tu acuma poți să-l joci cum vrea inima ta! Te sună că vrea pizdă? Tu zici, da că așteaptă-mă că vin și-l lași și tu, sora mea, să aștepte!"
Cum poate țiganca să dea sfaturi în necunoștință de cauză și cu bărbatul lângă ea? Admirabil. Sau poate nu era în necunoștință de cauză. Corect?
***
Pentru că omul a simțit mereu nevoia să simtă că este posesor, că deține, că are siguranța unui obiect propriu, a luat naștere nevoia de a colecționa. Se fac colecții de brichete, șervețele, timbre, chiloți, pietre, bani vechi etc. Mie îmi place să fac colecție de oameni. Îmi plac oamenii. Îmi place să-i studiez, să le observ gesturile, limbajul, hainele, mersul, interacționările cu ceilalți, gândurile, percepțiile. Și mă gândesc că odată ce am descoperit toate astea la un om, face parte, oarecum, dintr-o colecție a mea, îl cunosc, deci oarecum și posed o parte din el. Dar cel mai mult și mai mult îmi place să fac colecție de prieteni, dar am o colecție limitată, în sensul că am fix o mână de prieteni. Restul sunt cunoștințe.
Un comentariu:
Sis, da-mi voie sa spun si eu ceva despre situatia cu calugarita, ca n-am avut timp atunci sa vorbesc. Pai eu zic asa : Dumnezeu ne-a dat liberul-arbitru sa facem noi tot ce vrem cu el, iar singura "cale" prin care El intervine in viata noastra este Providenta; din aceasta cauza, El nu va fi cu nimic responsabil de actiunile pe care oamenii ALEG sa le faca, cu atat mai putin nu de El depinde ce ar putea sa-i faca presupusul strain lui Grigore. Nu sunt bigota, dar consider ca respectiva calugarita era doar previzibila.
Cat despre partea cu mobilul... ei bine, tehnologia e in floare, trebuie sa aiba si ele cu ce sa comunice :))
Trimiteți un comentariu