Partea a II-a.
Ma aflu tot aici...
Am impresia ca a venit momentul ala mult asteptat in care ma pot apleca asupra foii de hartie cu mai multa usurinta.
Am scris atat de mult(si totusi atat de putin)si intotdeauna am facut-o cu o incarcatura asupra mea,dar acum e diferit,acum iese totul din mine,din fiecare fir de praf care ma alcatuieste.
Am sentimentul ca ma misc ca o bruta printre lucruri fine,casante,habar n-am daca sunt normala,pentru ca nu stiu ce e normalul si care e limita lui.
Nu ma inteleg si n-am stat sa ma analizez niciodata.
De ce sunt asa si nu altfel?Nu stiu!Mi-ar fi mai usor,poate,sa ma intreb de ce am ochii albastri si nu verzi...Dar de ce sunt asa de aiurita emotional,psihic...?Asta e mai greu si de intrebat,dar si de raspuns.
Caci sufar de mania persecutiei.
Nu suport sa nu stiu ce se intampla in afara mea si tot ce are legatura cu mine,trebuie sa stiu.
Sunt vulgara,uneori.Injur degeaba.Uneori cu un motiv bine intemeiat...si cu toate astea ma suporta destui prieteni.
Si daca-mi aduc aminte bine de Blanche Dubois din "Un tramvai numit dorinta",la fel ca ea consider ca "viata mea a depins intotdeauna de bunatatea primului venit",de atentia acordata de el,drept pentru care nu pot spune prea usor "nu" la ceva ce consider ca mi se cuvine,imi ia o secunda sa ma atasez de ceva/cineva si-un car de ani sa imi revin dupa,sa renunt la ce mi se cuvenea de drept,la ce mi se spune,dintr-o suflare,ca nu mai am.
Sufar de paranoia,creez legaturi,potrivesc cuvinte cu sentimente si invers.Nici acum nu vreau sa fiu paranoica,dar tind sa cred ca pana acum am anticipat destule evenimente care-mi dau dreptul sa fiu asa.
Ma indragostesc repede si iremediabil de orice lucru marunt fara valoare sau de oricare alt lucru,dar maret.Ma indragostesc in fiecare zi,de un cer albastru,sau de unul instelat,de un zambet de copil,de un actor,de esenta unui parfum.
Inseamna ca am gasit si ceva frumos care zace in mine.
Sunt aia care te minte in fata,daca i se pare in regula sa te minta in fata,daca nu,iti spune adevarul.
Sunt aia care a fumat o buna bucata de vreme,dar care s-a lasat(si care nu poate spune "nu"daca i se ofera un fum;iar ajungem aici?)
Sunt aia care trece prin anumite stari,care joaca diferite roluri.
Sunt aia cu care ti-ai putea insela prietena,dar doar ca sa-ti demonstreze cat de "barbat"esti.(iar ajungem la vulgaritate si tendinta de a spune mereu da si niciodata nu)
Sunt aia care a avut odata un sentiment prea puternic cum ca l-ar fi gasit pe "el".Nu vreau sa fiu paranoia iar,dar,mai am timp,din cate stiu eu.
Partea proasta e ca nu stie nimic.
A trecut atata timp si ea inca nu stie nimic.Nu stie de unde a plecat,unde a ajuns si ce-ar trebui sa faca.Incotro?
N-are remuscari si nici regrete.
Stie ca-si doreste ceva,dar nu stie ce si nici daca ar vrea sa afle ce-si doreste.
Doar ca nu mai vrea sa complice lucrurile,abia a invatat cum sa nu mai faca asta.
Vrea sa se desprinda de toate,sa dezlege fiecare nod legat de bucata de roca dura din stanga pieptului ei.
N-a fost niciodata indemanatica,n-are simt practic.
E cea care crede ca are suflet de artist,ca traieste prin prisma culorilor sau a carbunelui moale si negricios,prin prisma unei linii melodice,prin prisma literelor,cuvintelor,frazelor.
Dar merge acolo unde n-a fost niciodata:INAINTE,unde i-ar placea sa lase toate legaturile facute,iar apoi sa se intoarca si sa mearga INAPOI,asa cum a facut-o intotdeauna.
P.S.:Cat de tare am putut sa te iubesc...numai eu am sa stiu;orgoliul ma impiedica sa ti-o spun si tie(oricum nu te ajuta la nimic).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu