13 iunie, 2015

Today is an opportunity to get better. Don't waste it! (Ai să-ți dai seama că m-ai iubit. Dar uită-te bine la ceas. Ticăie!)

                                                            Fată dragă, nu fi tristă...


Plângi cât vrei că nu e o rușine. Plângi și ia-ți timp și fă totul pentru tine și spre binele tău!
Dar nu-ți dori, te rog, să uiți! Pentru că n-ai să poți și nici nu trebuie și sigur nu asta vrei.
Acceptă balanța și admiră doar tasul cu amintiri frumoase și fă-l să atârne mai greu decât celălalt... tot timpul!
Deschide ochii și dă-ți seama că i-ai ținut prea mult închiși doar pentru a te proteja an și an și an și an la rând... patru ani!
Dă-ți seama că trebuia să fii iubită măcar pe jumătate cât îl iubeai, dar dă-ți seama că nu poți să-l condamni pentru asta.
Dă-ți seama că era o relație în care erai doar tu, erai singură în doi, dar dă-ți seama că îl vrei în viața ta sub orice formă ar fi pentru că e omul cu care, la un moment dat ai împărțit ceva, cu care ai atâtea amintiri frumoase și, care, nu a greșit cu nimic pentru că a ales să fie sincer zi de zi și a decis să nu te mintă... ție ți-a fost teamă să te oprești. Doar ție!
Îți va fi greu,  orice e greu la început, dar timpul, bătrânul timp înțelept a avut mereu grijă de toți.
Iubește-l în continuare, dar iubește-l altfel... pentru că te-a sprijinit când a fost cazul, pentru că ai crescut cu el, lângă el, pentru că te-a învățat multe, pentru că te-a transformat atât cât i-a stat în putință și mai mult inconștient... Și plângi doar pentru că nu te-a iubit sau pentru că nu a înțeles că trebuie să-și deschidă sufletul, nu aveai nevoie de mult spațiu...
Ia-ți tot timpul din lume, fată dragă! Tot timpul din lume! Tot timpul din Univers, iar tu ești Universul tău de acum înainte și tot Universul e în tine!

Cine decide cu adevărat dacă tu mai ești sau nu al meu? Saaau... chiar crezi că dacă ai luat decizia asta pentru amândoi eu pot să te șterg din minte de cum ai spus-o?
Sunt recunoscătoare pentru faptul că mi-ai oferit o certitudine și nu o promisiune falsă, dar mie mi-e greu să nu mai vreau să te iubesc...
Eu nu am sperat vreodată să pot să sărut alte buze sau să mă dezlipesc de brațele tale...

Mă pierdusem cu totul în tine și nu voiam să mă regăsesc.
Nu mă iubeai, dar mă simțeam frumoasă și respectată, iar uneori simțeam că devii mai vulnerabil și mai slab și că vii mai aproape de sufletul meu și că și eu mă îndrept spre sufletul tău cu pași mai repezi, doar eu te simțeam mai bărbat decat ai fi fost vreodată...
Te iubeam așa de mult încât îmi era de ajuns să știu eu asta, iar acum nu mi-a mai rămas decât atât...
Ce?
Să te iubesc. Te voi iubi toată viața mea, dar o voi face lăsându-te liber și bucurându-mă pentru cine îmi va lua locul. "Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată." Doar înveți să le blochezi și să conviețuiești cu ele atunci când te vânează la miezul nopții când nu poți dormi...
Mai știi când îmi apăruse o aluniță în palmă, în același loc ca al tău? Și obișnuiam să le lipesc cu îndârjire și să cred că acolo se strângea tot Universul? Prostii... tot Universul meu era în tine. Cu tine mă trezeam, cu tine adormeam, în gând, în minte, în suflet, în corp, în vene, prin toți porii...
M-am pierdut cu totul în tine și nu mi-am dorit niciodată să mă regăsesc... Acum sunt nevoită s-o fac!
Bănuiesc că ai luat cea mai bună decizie pentru mine pentru ultima oară...
Te rog să ai grijă de tine și de sufletul tău... dacă te doare, va trece, dacă îți va fi dor, adu-ți aminte de tot ce a fost frumos, lasă dorul să te inunde, va trece...
Vindecă-te și luptă pentru ce te face fericit! Fii curajos!
Nu mi-aș dori să știu că au trecut anii peste tine și tu nu ți-ai mai deschis sufletul nici măcar o dată și nu ai mai lăsat nicio femeie să intre în viața ta!
Cât despre mine? Hmmm... eu voi fi bine, te voi iubi toată viața mea, dar trebuie să merg înainte, deși voi vrea tot timpul să știu dacă ești bine, să te sărut, să te mângâi și să te iau în brațe... eu voi fi bine!
Și tu să fii bine! Te rog!

Mai mișcă-mă!
Am rămas atât de goală pe dinăuntru...\
Mai atinge-mi sufletul...
Chiar dacă n-o făceai atât de des.
Eram bucuroasă și găseam fericirea în orice detaliu.
Dar te rog...
Nu mai fi rece,
Ia-mă de mână, nu-ți fie teamă,
Sărută-mă în public și în ploaie,
Ține-mă în brațe noaptea,
Ciufulește-mă,
Giugiulește-mă,
Nu-mi spune "dă-te mai încolo!", ci "vino mai aproape!",
Înalță-mă ca om și ca femeie,
Ai încredere deplină în mine,
Respectă-mă,
Gândește-te la mine!

Niciun comentariu: