N-aș fi știut niciodată cine ești dacă nu-mi trebuia abonament la metrou. N-aș fi zis nici că e vorba de o despărțire dacă n-o vedeam pe ea rugându-te cu ochii să n-o lași.
Ca să vorbesc despre tine, îți voi spune Vasile. Amuzant, nu?
Mie nu mi-a venit să râd când ea plangea prin toți porii și te ruga cu membrele superioare să-i mai rămâi o clipă.
Și tu, Vasile, ce faceai? Stăteai ca un dobitoc. Te credeai în Cora ,la cumpărat mezeluri, porcule, atât de impasibil erai.
Ea te implora să-i spui ce va fi cu ea: "Ne despărțim... și după ce se va întâmpla?"
Nu știu ce bolboroseai, Vasile, dar privirea ta îmi spunea multe. Și după privire ți-aș fi tras doi pumni și m-aș fi îndrăgostit chiar eu de fata aia plăpândă. Nu avea trup sculptat și nici trăsături poupée, dar avea o sinceritate în privire pe care aș fi putut s-o iubesc la nesfârșit.
Fata aia te iubea, Vasile, prostule! Idiotule, imbecilule! Și tu nu vedeai că te gândeai cum s-o termini mai repede!
Proști ca tine, Vasile, sunt iubiți de la fel de proaste fete. Proaste, dar sincere.
Le iubesc eu pe toate căci sunt împăcată cu mine.
Iar al meu nu e Vasile.
-
62 de călătorii. Începând de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu