Nu se întreabă nimeni asta. Că doar n-oi avea cititori. Dar mă tot întrebam eu așa... unde-mi sunt postările lungi, uneori plicticoase, dar super pătimașe despre dragoste și tot soiul de alte sentimente... și unde-mi sunt visurile alea mărețe despre atingerea perfecțiunii amoroase?
Păi e simplu. E chiar simplu. Nu mai sunt frustrată. Și am tot ce mi-am dorit vreodată. Scris aici sau nescris... tot aici. Dar știut mereu în sufletul și-n adâncul lui...
Sunt atât de bine... fără frustrări și universuri paralele, fără scenarii și idei, fără minte confuză și fără îndoieli. Sunt așa și mă iubesc pentru că sunt așa și te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu