Aveam două direcții, în care, cu grijă, să ne conducem amăndoi cărucioarele pline cu stelele sub care am dormit și cu sufletele noastre verzi, îmbătate de muzica de la radio.
Aveam două direcții. Putea să fie bine. Putea să fie rău.
A fost și este așa cum trebuia să fie.
Îți iubesc zâmbetul răsărit de după pernă pe care-l văd cu coada ochiului stâng și iubesc să-ți fac și ochii să râdă.
Iubesc să te aud vorbind în șoaptă, pe întuneric. Acum, de fiecare dată când sting lumina, te aud.
Îți iubesc urmele de buze de pe fruntea mea și felul ăla unic în care se întâlnesc alunițele din palmele noastre.
Pentru că acum nu mă mai pot vedea fără tine.
Un comentariu:
foarte frumos spus .. :X
Trimiteți un comentariu