27 februarie, 2011

People like you are the reason why we have middle fingers.

People like you are the reason why we have middle fingers.

Vezi asta? 
Mă bucur. E pentru tine!

Înțelegi?
Perfect!

23 februarie, 2011

D. I. N. V. I. A. Ț. Ă aka -Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele-

 Sunt pasager, călător, cum vreți să-i spuneți. E irelevant de unde am plecat și care îmi este destinația. Citesc o carte, dar inevitabil văd și aud oamenii din jurul meu. În fața mea, pe locurile din stânga stau o pereche de rromi țigani, ea vorbește la telefon, el doarme, dar se trezește pe parcursul convorbirii. În spatele meu e o călugăriță, care VORBEȘTE LA TELEFON.
Încep prin a relata nelămurirea mea. Cum de au călugărițele telefon mobil? Și presupun că avea și extraopțiunea cu minute gratuite pentru că a vorbit foarte mult, altfel trebuia sa aiba credit mult, ceea ce, cred că-i mai costisitor. Cum știe călugărița să activeze extraopțiunea? E în Maximia?
Bun.
Nu am putut să nu aud conversația. Aceasta discuta, probabil cu o alta călugăriță (nu vreau să mă gândesc la altă posibilitate, mi-e destul că vorbea la telefon) despre un anume Grigore (probabil călugăr, preot, stareț etc.) care avea nenumărate boli, osteoporoză și ceva de ordin psihiatric dacă-mi aduc bine aminte. După ce a vorbit cu călugărița, l-a sunat pe Grigore. Ăsta micu' era și el într-un tren, în drum spre Sighetu Marmației. Călugărița i-a repetat de câteva ori să nu stea singur, să aibă grijă, că nu se știe cine-i poate face rău, cine-i "dă cu șprei în ochi".
Păi dacă Dumnezeu e bun și alte asemenea adjective, de ce i-ar face rău lui Grigore, om bun, milostiv, care îl slujește pe Domnul?
Un răspuns bun mi l-a dat maestrul. El mi-a spus că Domnul îl pune la încercare și oricum El nu îi dă lui Grigore mai mult decât poate duce.
Călugărița termină de vorbit și-mi mut atenția către țigancă.
"Sora mea, mânca-ți-aș carnea ta, păi...m-asculți și pă mine? Fă, tu n-ai acuma ce să faci, înțelegi? Dacă el acuma vrea să facă al treilea copil cu nevastă-sa, nu poți...Sora mea, m-asculți? Fă, ascultă la mine, că-s sora ta, eu dacă eram în locul tău nu mă băgam în d-astea, fă! Sora mea, da' tu acuma poți să-l joci cum vrea inima ta! Te sună că vrea pizdă? Tu zici, da că așteaptă-mă că vin și-l lași și tu, sora mea, să aștepte!"
Cum poate țiganca să dea sfaturi în necunoștință de cauză și cu bărbatul lângă ea? Admirabil. Sau poate nu era în necunoștință de cauză. Corect?


***
 Pentru că omul a simțit mereu nevoia să simtă că este posesor, că deține, că are siguranța unui obiect propriu, a luat naștere nevoia de a colecționa. Se fac colecții de brichete, șervețele, timbre, chiloți, pietre, bani vechi etc. Mie îmi place să fac colecție de oameni. Îmi plac oamenii. Îmi place să-i studiez, să le observ gesturile, limbajul, hainele, mersul, interacționările cu ceilalți, gândurile, percepțiile. Și mă gândesc că odată ce am descoperit toate astea la un om, face parte, oarecum, dintr-o colecție a mea, îl cunosc, deci oarecum și posed o parte din el. Dar cel mai mult și mai mult îmi place să fac colecție de prieteni, dar am o colecție limitată, în sensul că am fix o mână de prieteni. Restul sunt cunoștințe.

05 februarie, 2011

[Teardrop on the fire,fearless on my breath.]


xxx
“Vreme de trei ani, sfetnicii au străbătut regatul în lung și-n lat, dar în zadar. Au găsit multe femei frumoase și virtuoase, însă prințul le-a refuzat pe toate.
- Prințe, ești un prost, i-a spus gâsca într-o zi. Ceea ce vrei tu nu poate exista.
- Trebuie să existe, a insistat prințul, pentru că așa vreau eu.
- O să mori înainte să apuci s-o găsești, a ridicat din umeri gâsca, care tocmai se pregătea să se întoarcă la tava ei cu mâncare.” Portocalele nu sunt singurele fructe-Jeanette Winterson
xxx
V-ați bucurat vreodată de ceva mărunt, dar totodată măreț cum e cerul? Eu am reușit să-l privesc astăzi. Am deschis fereastra. Era întuneric, am deschis fereastra și-am rămas acolo, nespus de fericită să văd un colț de lume, peste care au domnit ochii mei. Un cer jumătate albastru deschis, jumătate mov deschis, despărțit de o linie gălbuie fină. Un bloc cu 10 etaje, gri, obosit, vechi, mușca din cer. Mai era și un copac ce zgăria fin movul. Era frumos și m-am bucurat. Intra frigul în mine, tremuram, dar eram bucuroasă. Îmi umpleam inima cu fum, mă uitam când la cer, când la țigara roșiatică cum ia foc, cum se transformă treptat în scrum și...eram fericită.
xxx
Când eram copil am fost învățată să zic mulțumesc. Pentru un cadou primit, pentru buna-voință a cuiva, pentru o notă bună la școală, pentru poftele facute de părinți. La fel cum învățasem să zic și sărut-mâna la școală, pe stradă și rudelor apropiate. Așa de bine am deprins această învățătură încât acum spun mulțumesc când îmi este frântă inima, când pierd trenul, când cineva mă înjosește, când rămân cu o restanță, când un prieten mă dezamăgește... mulțumesc pentru că mă face mai puternică.
xxx
Liniștea dimineții,
Cadența aripilor de fluture izbite de pereți,
Linia melodică a apei curgând,
Oameni grăbiți tropăind pe un peron murdar,
Ticăitul ceasului de mână cu cadran albastru,
Bass-ul melodiei ce bubuie într-o pereche de căști,
Scrâșnetul  de nerăbdare al dinților,
Respirația accelerată și bătăile inimii slabe,
Sirena unei ambulanțe fantomatice,
Zumzetul unei muște rătăcite,
Glasuri de bărbați și femei dezbătând  politica răspicat,
Foșnetul paginilor dintr-o carte,
Claxonul unui taxi urmat de înjurătura dulce a unui șofer,
Manelele cântate de boschetarul ce stă pe-un carton, în fața poștei,
Tânguielile unei bătrane la metrou,
Soneria telefonului,
Bip-ul aparatului, după introducerea cartelei,
Click-ul brichetei și sunetul plămânilor atunci când receptează fum,
Zgomotul cooler-ului, al click-urilor, al “You have 1 friend request”-ului,
Liniștea serii,
Foșnetul ce-l face viața mea, trecând pe lângă mine.